Lungmetrajul „Black Coal, Thin Ice”, de Yi’nan Diao, a câștigat, sâmbătă, premiul Ursul de Aur pentru cel mai bun film la cea de-a 64-a ediție a Festivalului de la Berlin (6 – 16 februarie), potrivit imaginilor difuzate pe site-ul oficial al evenimentului.
Echipa filmului a urcat pe scena de la Berlinale Palast pentru a primi premiul Ursul de Aur. Regizorul chinez Yi’nan Diao a mulțumit întregii echipe.
„Este foarte greu de crezut că acest vis a devenit realitate. Un vis pe care îl am de foarte mult timp și care nu a devenit realitate pentru mult timp. Este minunat. Uitați-vă la acești oameni de aici, o echipă minunată”, a declarat regizorul în discursul său de mulțumire.
Află mai multe știri din lumea filmului pe pagina de Facebook „I like to movie-movie”.
În filmul „Bai ri yan huo/ Black Coal, Thin Ice”, regizorul Yi’nan Diao combină umorul ciudat din pelicula „Uniform” (2003) cu tristețea și pesimismul din filmul lansat în 2007 „Night Train”, dar, în ciuda acestor lucruri, ca o poveste cu detectivi, „Black Coal, Thin Ice” este destul de greu de înțeles, scrie hollywoodreporter.com. Publicul va fi încântat de atmosfera ciudată, încercând să compună puzzle-ul format din poveste și personaje, se mai arată pe site-ul menționat.
Din distribuția filmului fac parte, printre alții, actorii Fan Liao – care a primit, sâmbătă seară, premiul Ursul de Argint pentru cel mai bun rol masculin -, Lun Mei Gwei și Xuebing Wang.
Yi’nan Diao este scriitor și regizor și este cunoscut pentru filmele „Shower” (1999), „Uniform” (2003) și „Night Train” (2007).
Doar 20 de filme și-au disputat anul acesta Ursul de Aur, recompensa supremă a Festivalului de la Berlin, câștigată anul trecut de filmul românesc „Poziția copilului”, de Călin Peter Netzer, considerat o operă cinematografică lipsită de concesii la adresa României postcomuniste.
Festivalul Internațional de Film de la Berlin 2014 a debutat pe 6 februarie și se încheie pe 16 februarie.
Festivalul Internațional de Film de la Berlin este unul dintre cele mai importante evenimente de gen din lume și deschide, practic, sezonul anual al marilor premiere cinematografice.
Dorina Calin, [email protected]